Guvernul Ciolacu, prin lipsa sa de profesionalism, și conflictele dintre PSD și PNL aduc o confuzie neplăcută pentru români, care se confruntă cu întrebarea dacă prețurile alimentelor se ridică sau coboară, conform Partidului Mișcarea Populară.
„PSD şi PNL vor face doar ce ştiu mai bine: vor da cu o mână şi vor lua cu două! Din buzunarele românilor.
Lipsa de profesionalism a Guvernului Ciolacu, combinată cu disputele dintre PSD şi PNL, pun românii în încurcătură, care nu mai înţeleg dacă, până la urmă, alimentele se scumpesc sau se ieftinesc.
Declaraţia lunii aparţine actualului ministru de Finanţe, Marcel Boloş, care nu mai ştie să explice dacă se reduce sau nu TVA la alimente şi care va fi impactul real al acestei măsuri: „alimentele de bază urmează să se ieftinească, iar unele alimente s-ar putea scumpi, după ce TVA ar creşte”.
În acest mod explică actualul ministru de Finanţe unei ţări întregi că, după ce au promis că nu vor majora impozitele şi taxele, de fapt şi de drept fix asta vor face, în spatele unor măsuri populiste, care nu va ajuta deloc românii.”, a transmis Partidul Mișcarea Populară printr-o postare pe facebook.
Sursa: Partidul Mișcarea Populară (facebook)
Sursa foto: Partidul Mișcarea Populară (facebook)
Link: https://www.facebook.com/photo?fbid=808811977268283&set=a.429848425164642


