Reabilitarea străzii Mahmudiei necesită lucrări de doborâre a unor arbori. Pentru siguranța și eficiența acestor intervenții, este necesară oprirea circulației în intervalul menționat.
Totodată, facem un apel ca în zilele menționate să nu se parcheze pe acest tronson. Pe tronsonul Avram Iancu – Salcâmilor, lucrările s-au încheiat astăzi, 17.06.
Reabilitarea străzii și a trotuarelor va include plantări de arbori pe noul aliniament: https://www.primariatulcea.ro/…/reabilitarea-strazilor…/
Explicații:
Lucrarile de modernizare presupun eliminarea arborilor care afectează trotuarele, carosabilul, gardurile sau imobilele adiacente străzilor.
Mai mult, intervenția utilajelor în timpul lucrărilor la infrastructura străzii generează suprimarea sistemului radicular, tasarea și compactarea solului sau alte acțiuni ce pot degrada în timp starea de sănătate a arborilor, atrăgând, totodată, riscul permanent de prăbușire.
Plantarea unor noi exemplare se va face respectând standardele de plantare recomandate de specialiști. Referitor la speciile ce vor fi plantate, fiecare situație fiind diferită, se recomandă soluții punctuale care să asigure reușita plantațiilor de aliniament, adecvarea acestora în contextul urban, precum și evitarea conflictelor ce pot să apară în perioada de exploatare a acestor plantații (următorii 50-150 de ani). Detalii: https://www.primariatulcea.ro/…/reabilitarea-strazilor…/
Program Plantări 2024: peste 2000 de arbori plantați în acest an, în municipiul Tulcea.
Este vorba, în cea mai mare parte, de arbori de dimensiuni mari, cu balot la rădăcină. S-au plantat în primăvară, urmează și în sezonul plantărilor de toamnă.
S-a urmărit refacerea pierderilor suferite la furtuna din luna noiembrie, când foarte mulți arbori au fost doborâți.
Se plantează și în zone care nu au beneficiat de prezența arborilor până în prezent.
Din programul plantărilor pe anul 2024:
– 1100 puieți de arbori cu balot, din speciile mesteacăn, frasin, salcie, arțar, celtis australis, prunus cerasifera, cedru, liquidambar, platan, tisa, chiparos;
– 960 puieți de arbori fără balot din speciile salcie, frasin, prunus cerasifera, tei;
– 532 de arbusti și peste 1200 de plante erbacee perene.
Se adaugă:
– 250 de arbori cu balot plantați deja la Satul Pescăresc, din speciile: jugastru, paltin de câmp, carpen, alun turcesc, frasin, stejar roșu, salcie plângătoare, salcie, plop;
Rozariul din Parcul Ciuperca va conține peste 7440 butași de trandafir, 50 de arbori, 900 de arbusti și 600 de plante erbacee.
Plantări Sat Pescăresc:
Plantări de primăvară:
Sursa- Primăria Municipiului Tulcea