Primăria Tulcea invită toți locuitorii municipiului să participe la Festivalul Copilăriei și Bucuriei, care va avea loc pe 1 iunie 2025, în Piața Mircea cel Bătrân (Piața Civică).
Evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Copilului va începe de la ora 9:30 și va oferi o serie de spectacole și activități menite să aducă bucurie tuturor participanților, indiferent de vârstă.
Programul zilei include:
-
09:30 – Spectacol profesionist de magie, susținut de Magicianul Coco și animatorii săi
-
10:30 – Paradă cu mascote Disney și mini discotecă cu tun de spumă, dedicată celor mici
-
11:30 – Spectacol special cu Cornel Mihalache, membru fondator al trupei Gașca Zurli
-
12:00 – Artificii de zi colorate
Pe tot parcursul zilei, participanții se vor putea bucura de Photobus instagramabil pentru fotografii memorabile și de Oglinda magică, care promite distracție garantată la poze.
Seara, începând cu ora 19:40, va avea loc un concert live susținut de JUNO.
Primăria Tulcea a pregătit această zi cu scopul de a oferi o experiență de neuitat pentru copii și familiile lor, în spiritul sărbătorii copilăriei și al comunității.
Toți sunt așteptați cu drag să participe la 1UniVers – un loc unde copilăria nu are vârstă.
Sursa: Primăria Tulcea
Sursa foto: Primăria Tulcea