Sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 11,00, Filiala Constantin Brătescu a Societății de Geografie din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea va organiza evenimentul dedicat împlinirii a 140 de ani de la nașterea geografului Dobrogei, Constantin BRĂTESCU.
Constantin BRĂTESCU s-a născut în localitatea Câșle(a) din județul Tulcea ( azi, satul Mineri)- unde și-a făcut studiile primare, apoi gimnaziul la Tulcea (actualmente, Colegiul Dobrogean ” Spiru Haret”). Constantin BRĂTESCU a scris 24 de lucrări geografice, din care 16 au avut ca obiect cercetarea teritoriul dobrogean,
Cu acest prilej se vor desfășura următoarele activități:
Ora 11,00 Parcul Personalităților din Municipiul Tulcea
* Dezvelirea plăcii comemorative
* Prezentarea personalității marelui geograf
Ora 11,30 Biblioteca Județeană ,, Panait Cerna” Tulcea
* Lansarea numărului omagial al revistei Brătescu
* Prezentarea activității filialei ,,Constantin Brătescu”
* Moment artistic oferit de elevii Liceului de Arte ” George Georgescu” Tulcea