„Înainte să ajung primar, aceiași propagandiști mințeau că voi desființa Baladele.
Să vedem cât adevăr a fost în minciuna lor:
În fiecare an, din bugetul locuitorilor municipiului, acordăm ansamblului peste 4 milioane de Lei (peste 800.000 Euro), pentru salarii, costume, chiriii, concursuri, plata unor coregrafi externi care predau suitele de dansuri (nu știm de ce, din moment ce ansamblul are maestru coregraf) sau a unor artiști care revin anual la Tulcea.
Ansamblul înregistrează și venituri, dar acestea sunt de aproximativ 4% din subvenția acordată de municipiul Tulcea.
Susținerea financiară a ansamblurilor Baladele Deltei și Dorulețul este, așadar, substanțială și publică.
[VA URMA]
P.S.: Întotdeauna am susținut și am promovat Tradiția. Este parte a culturii noastre și a identității naționale în cultura universală. Ca foarte mulți tulceni, provin din mediul rural și am o încărcătură suplimentară a tradițiilor care încă se mai păstrează la sat. Iar tradițiile autentice cultivă calități morale ca hărnicia, chibzuința, modestia, onestitatea.”, a transmis primarul Ștefan Ilie.