„Colegii de la Direcția de Asistență și Protecție Socială au misiunea de a distribui îmbrăcămintea colectată persoanelor aflate în dificultate. Cu toate acestea, atunci când fac trierea, printre hainele ambalate și curate, sunt mâniți să descopere îmbrăcăminte ruptă, murdară, inclusiv articole de lenjerie intimă, șosete găurite sau pantofi desperecheați.
Persoanele vulnerabile trebuie tratate cu decență și respect, iar cei mai mulți tulceni au înțeles:
Când donezi, ajuți, nu arunci la gunoi!
Reciclarea unei haine poate însemna și donarea ei spre reutilizare, însă numai cu condiția ca aceasta să fie în stare bună.
Hainele care nu mai pot fi purtate sunt deșeuri, care se depozitează în pubela neagră, se sortează la stația de colectare și sunt destinate reciclării.
Important: Deșeurile textile pot fi depuse la retailerii care organizează campanii de reciclare (în schimbul hainelor vechi puteți obține vouchere pentru cumpărături).
Să transmitem acest mesaj mai departe, astfel încât decența și respectul față de semeni și mediul înconjurător să devină normalitate!
Mulțumim donatorilor și partenerilor!”, a transmis Primăria Municipiului Tulcea.
Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea asigură modul de repartizare al obiectelor donate și mentenanța containerelor:
- ANL / C5 – zona Penny – Parohia Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Dimitrie
- Str. Buna Vestire – Biserica Grecească
- E3 / Spital – Parohia Sf. Treime
- ,,Lotizare” – Parohia Sf. Ilie
- ,,Dalas” – Parohia Intrarea în Biserica a Maicii Domnului
- Str. Eroilor – Parohia Acoperământul Maicii Domnului
- Str. Nicolae Bălcescu – Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena
- Str. Viticulturii – Capela Cimitir (Capela Sfântul Arhanghel Gavril)
- Supermarket Lidas Vest
- Coral Plaza Mall