Cea de-a treia ediție a evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate” va avea loc pe 6 septembrie 2025 și promite să transforme spațiile culturale din mediul rural în locuri de întâlnire, dialog și descoperire. Peste 50 de muzee și colecții și-au anunțat deja participarea, oferind vizitatorilor oportunitatea de a explora comunități rurale autentice și patrimoniul lor cultural.
Evenimentul se va desfășura în cadrul a cinci ecosisteme culturale, iar vizitatorii vor putea descoperi instalații literare temporare realizate cu sprijinul Editurii Litera, marcând astfel Ziua Internațională a Cititului Cărților.
Proiectul este inițiat de Asociația Da’ De Ce și organizat în parteneriat cu Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa și Complexul Național Muzeal ASTRA, Editura „Litera” fiind partener cultural al evenimentului.
„Noaptea Muzeelor” a debutat în România în 2005, ca adaptare a unei inițiative europene, desfășurându-se inițial în mediul urban și ajungând la peste douăzeci de ediții. Extinderea manifestării în mediul rural a început în 2023, când a avut loc prima ediție a „Nopții Muzeelor la Sate”.
Evenimentul oferă o ocazie unică de a cunoaște istoria vie și tradițiile comunităților rurale, încurajând interacțiunea directă cu oamenii și poveștile care păstrează patrimoniul local.
Sursa: basilica.ro
Sursa foto: basilica.ro