Vineri după-amiază, un apel la 112 sesiza faptul că o femeie intenționează să se arunce în apele Dunării.
„Patrula mixtă polițist jandarm, din care făcea parte și colegul nostru, George, aflată în misiune de menținere a ordinii publice, a fost solicitată să intervină în cazul unei femei care intenționa să se arunce de pe faleza municipiului.
Apelul de urgență a fost efectuat de soțul femeii, care a apelat la sprijinul forțelor de ordine, neavând altă soluție în acel moment.
Colegii noștri s-au deplasat imediat pe faleză, unde au identificat o femeie, in vârstă de 61 ani, care în urma unor neînțelegeri cu soțul, a decis să se arunce în apă. Aceasta a fost identificată într-o zonă nesigură în care nu se aflau balustrade, astfel că au fost purtate discuții cu aceasta pentru a se calma.
Colegii au convins-o că cea mai bună soluție este comunicarea în rezolvarea problemelor și au adus femeia într-o zonă sigură, reușind astfel să evite o tragedie. Aceasta a fost condusă la un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță pentru primirea îngrijirilor de specialitate.
Ne bucurăm că intervenția promptă a colegilor noștri a făcut ca totul să se termine cu bine.”, a transmis Jandarmeria Tulcea.


